infractiunea de santaj
Infracţiunea de şantaj prevazuta de art 207 NCP sancţionează penal acele fapte care au in vedere restrângerea libertatii psihice a unei persoanei, adica determinarea prin constrângere fizică sau psihică să facă acte pe care in mod normal nu ar fi dorit să le faca. Scopul obţinerii în mod injust a unui folos nepatrimonial sau patrimonial de persoana care exercită acea constrângere.
Sancţionată mai sever este fapta cu un folos patrimonial urmărit si care supune prin constrângere o alta persoana, victima.
Faptele de santaj descrise prin dispozitiile art. 207 NCP fac parte din categoria infracţiunilor contra libertăţii persoanei, sancţionând acele conduite si atitudini ilicite, afectand chiar şi integritatea fizică a persoanei prin violenţe fizice, in toate formele de constrângere care au ca rezultat determinarea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, pentru un folos patrimonial sau nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, indiferent de tipul acţiunilor sau inacţiunilor prin constrângere.
Exista si acea varianta asimilata a infracţiunii, constand într-o ameninţare despre darea in vileag a unei fapte reale, nereale sau imaginare, pentru persoana ameninţată sau pentru un membru al familiei acesteia, care poate aduce atingere demnităţii, reputaţiei sau onoarei persoanei in cauza.
Infracţiunea de şantaj se poate comite numai cu intenţie, făptuitorul săvârşind fapta cu scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial/patrimonial pentru sine sau pentru altul. Infracţiunii de şantaj se considera consumata în momentul exercitării acţiunii de constrângere, atunci cand se creeaza teama si când se produce încălcarea libertăţii morale a victimei. Nu are nicio relevanta limitele rezistenţei unei victime la presiunile unui agresor.
Cele mai intalnite situatii clasice se regasesc in cazurile “taxelor de protectie” impuse si percepute de diferite clanuri sau grupuri pentru a instaura teama in scopul unui folos patrimonial – foloase de ordin material.
Ca urmare a ameninţărilor, persoana vătămată devine forţată să renunţe în favoarea unei alte persoane sau unui grup de persoane care sub imperiul unei presiuni fizice sau psihice, este practic determinata sau obligata impotriva propriei sale vointe sa faca sau sa nu faca ceva anume.
Insa, nu toate situatiile sunt privite ca fiind un santaj, cat timp intotdeauna orice dosar de urmarire penala se bazeaza pe un probatoriu administrat. In lipsa probelor care sa creeze suspiciunile rezonabile in sensul ca agresorul ar fi comis o astfel de infractiune, nu ar putea fi retinuta comiterea infractiunii de santaj.
Exista situatii cand prin probatoriul administrat, infractiunea de santaj devine infractiune de amenintare, ca urmare a schimbarii de incadrare juridica. Daca nu se urmareste obtinerea unui folos patrimonial (material), fapta nu reprezinta infractiunea de santaj. Infractiunea comisa prin constrangerea emotionala poate fi incadrata ca infractiune de amenintare cat timp nu se poate proba folosul patrimonial.material ca scop al agresorului.
In concluzie, toate acestea trebuie dovedite, probatoriul aministrat in cauza si contra-proba fiind intotdeauna definitorii in cauzele de urmarire penala.
