Scoatere din evidențele Registrului agresorilor sexuali din România prevăzut de Legea nr. 118/2019 – între penal, civil și contencios administrativ, competența funcțională a instanțelor în soluționarea acestui tip de cereri

Rezumat: Legea nr. 118/2019, care instituie Registrul național al persoanelor condamnate pentru infracțiuni sexuale, a marcat o evoluție legislativă importantă în protecția societății împotriva criminalității sexuale. Totuși, lipsa unei proceduri explicite pentru radierea persoanelor înscrise a generat soluții judiciare neunitare: unele instanțe tratează cererile în materie penală (contestația la executare), altele în materie civilă, iar cazurile de contencios administrativ sunt izolate. Analiza comparativă a argumentelor juridice și a practicii existente indică faptul că radierea este intrinsec legată de efectele condamnării, ceea ce plasează competența funcțională preponderent în sfera instanțelor penale. Autorii susțin necesitatea unei abordări unitare, care să consolideze predictibilitatea și coerența jurisprudenței, precum și respectarea dreptului la un proces echitabil.

Cuvinte cheie: Legea nr. 118/2019, registrul agresorilor sexuali, radiere din registru, contestație la executare, instanța penală, instanța civilă, contencios administrativ, reabilitare penală, practică judiciară neunitară, efecte ale condamnării, competență funcțională, instanțe penale, instanțe civile, contencios administrativ, practică judiciară unitară, efectele condamnării

Scurtă prezentare referitoare la necesitatea adoptării Legii nr. 118/2019 în România

Adoptarea Legii nr. 118/2019 privind înființarea Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, a marcat o etapă legislativă importantă în procesul de combatere a criminalității sexuale. Însă, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, s-au născut și o serie de probleme de aplicare practică, în special privind modalitatea prin care o persoană condamnată în trecut poate obține radierea din acest Registru, în condițiile în care pedeapsa a fost executată, iar termenul pentru reabilitare a fost depășit sau chiar împlinit de drept.

Una dintre cele mai stringente întrebări ridicate de practicieni, vizează instanța competentă funcțional să soluționeze o astfel de cerere. Întrebare aparent simplă, dar care în practică a primit răspunsuri divergente, în funcție de orientarea instanțelor, de calificarea juridică a cererii și de traseul procedural anterior parcurs de petent. Astfel, în prezent, cererile de ștergere din Registru sunt analizate fie de instanțele penale, în procedura contestației la executare, fie de instanțele civile, prin acțiuni de drept comun, fie, în cazuri izolate, de instanțele de contencios administrativ.

Analiza noastră urmărește să clarifice acest peisaj heteroclit, prin prezentarea argumentelor pro și contra pentru fiecare tip de instanță, cu exemplificări jurisprudențiale și în final, cu o ierarhizare coerentă, întemeiată atât pe rațiuni de drept, cât și pe considerente practice astfel cum vom arăta mai jos:

În primul rând, este important să subliniem că Legea nr. 118/2019 nu reglementează o procedură jurisdicțională distinctă pentru radierea din Registru, având în vedere că normele legii stabilesc în art. 2 și art. 9, obligația de înscriere automată a persoanelor condamnate definitiv pentru infracțiuni de natură sexuală, iar art. 10 al aceluiași text normativ, prevede posibilitatea radierii persoanelor din Registru, în principal, la împlinirea anumitor termene (20 de ani de la înscrierea în Registru sau la împlinirea a 85 de ani de viață ai persoanei trecute în Registru, sau au trecut 10 ani de la data când s-a pronunțat o hotărâre definitivă de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei și nu s-a dispus amânarea sau revocarea acesteia) sau la împlinirea condițiilor legate de încetarea procesului penal sau de dezincriminarea faptei pentru care au fost înscriși în Registru.

Concret, o persoană este scoasă din evidența Registrului în următoarele situații:

• fapta pentru care a fost înscrisă nu mai este considerată infracțiune.
• s-a dispus renunțarea la urmărire penală, clasarea cauzei, achitarea sau încetarea procesului penal.
• au trecut 10 ani de la pronunțarea unei hotărâri de renunțare sau amânare a aplicării pedepsei, dacă nu s-a dispus revocarea acesteia.
• au trecut 20 de ani de la data înregistrării, dacă pedeapsa aplicată este cel mult 5 ani.
• la împlinirea vârstei de 85 ani, dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 5 ani.
• a intervenit decesul persoanei înscrise în Registru.

Aceste prevederi legale, coroborate cu prevederile art. 598 și art. 599 din Codul de procedură penală, au condus la concluzia, exprimată în mod constant în jurisprudență, că instanțele penale sunt cele mai în măsură să se pronunțe asupra unor astfel de cereri, în cadrul contestației la executare.

În susținerea acestei teze, amintim sentința penală a Judecătoriei Slobozia[1], în care instanța a reținut explicit că radierea din Registrul prevăzut de Legea nr. 118/2019 constituie o chestiune de executare penală, întrucât menținerea înscrierii în Registru este o consecință directă a condamnării. Totodată, Judecătoria Râmnicu Sărat[2] a considerat că doar instanța penală poate evalua îndeplinirea condițiilor privind reabilitarea, în sensul dispozițiilor art. 165 Cod penal, astfel cum s-a menționat în sentința penală nr. 399 din 19.12.2023.

Pe de altă parte, practica a cunoscut și o direcție civilă. Unele instanțe civile au fost învestite cu cereri formulate de persoane care, în prealabil, s-au adresat Inspectoratului General al Poliției Române sau structurilor județene ale acestuia, solicitând radierea din Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, iar aceste instituții au răspuns negativ. Ori, având în vedere că se aflau în prezența unui refuz al unei autorități administrative de a da curs unei cereri, părțile au sesizat instanțele civile, în temeiul art. 33 din Legea nr. 290/2004, solicitând fie constatarea caracterului nelegal al refuzului, fie obligarea IPJ/IGPR la radierea din evidențe.

De precizat însă că articolul de lege mai sus arătat nu se referă la scoaterea, radierea, sau modificări aduse persoanei trecute în Registru, ci privește cazierul judiciar și reglementează contestația împotriva respingerii cererii de rectificare a acestuia. Mai exact, persoana care consideră că cererea sa de rectificare a fost respinsă pe nedrept, inclusiv în situațiile în care eroarea nu provine de la unitatea de poliție, poate introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei, la judecătoria în a cărei rază teritorială își are domiciliul. Opinăm că aceasta este mai degrabă o soluție ce se circumscrie principiului latin mutatis mutandis, conform căruia o anumită regulă, principiu sau prevedere legală, se aplică unei alte situații juridice, dar cu ajustările corespunzătoare pentru a se potrivi noului context.

Spre exemplu, Tribunalul Vrancea, în decizia civilă din 2023[3], a analizat o astfel de cerere, calificând-o ca fiind de natură civilă, pe considerentul că radierea nu se face ex lege, ci prin intervenția unui organ administrativ, a cărui inacțiune poate fi cenzurată pe cale judiciară. De asemenea, în decizia civilă sus menționată, instanța a statuat că refuzul Poliției de a opera radierea poate constitui un exces de putere administrativă, mai ales în condițiile în care reabilitarea de drept a fost deja intervenită.

Totuși, acest raționament este criticabil. Chiar dacă Poliția (IGPR/IPJ) joacă un rol tehnic în gestionarea Registrului, natura cererii nu este una civilă, ci penală, pentru că se referă direct la efectele unei condamnări, ce nu poate decurge decât dintr-o hotărâre penală. Pe cale de consecință, orice acțiune care tinde la modificarea acestor efecte, trebuie să fie analizată de instanța care a emis hotărârea de condamnare, adică de o instanță de funcționalitate penală.

Într-o a treia situație, pe care noi o considerăm una cvasi teoretică, și care se referă la cazuri izolate, s-au formulat și acțiuni în contencios administrativ, întemeiate pe Legea nr. 554/2004, solicitându-se anularea refuzului IGPR/ IPJ de a radia din evidențele Registrului persoana în cauză. Totuși, o analiză atentă a normelor legii speciale arată că nu există un act administrativ propriu-zis, emis în mod formal și opozabil, care să poată fi contestat. Ca urmare a acestui raționament, în majoritatea cazurilor, comunicarea IGPR nu are caracterul unui act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004 a contenciosului.

Un alt argument împotriva învestirii instanței de contencios administrativ este acela că jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit că nu pot fi supuse controlului pe calea contenciosului administrativ măsuri care derivă exclusiv dintr-o hotărâre penală[4].

În consecință, după o analiză detaliată a legislației și a jurisprudenței disponibile, considerăm că ierarhia instanțelor competente în soluționarea cererilor de radiere din Registrul Legea 118/2019 trebuie să fie următoarea:

Pe primul loc se situează instanța penală, ca for firesc în materia executării pedepselor. Cererea de radiere sau scoatere a solicitantului din evidențele Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, implică analiza condițiilor de reabilitare, de împlinire a termenelor legale, dar și de proporționalitate a măsurii față de scopul urmărit. Această analiză este una eminamente penală, iar instanța de executare este singura care poate aprecia, în cunoștință de cauză, asupra tuturor implicațiilor.

Pe locul al doilea se poate situa instanța civilă, doar în ipoteza în care s-a parcurs procedura prealabilă și se contestă un refuz administrativ aparent abuziv și fără o argumentație negatorie specifică fiecărui caz în parte. Chiar și în această ipoteză, este discutabil dacă instanța civilă are plenitudinea de jurisdicție pentru a dispune modificarea unei consecințe generate de către o hotărâre penală.

În fine, instanța de contencios administrativ trebuie situată la coada clasamentului, ca opțiune terțiară și aproape teoretică, aplicabilă doar în condiții foarte stricte și în prezența unui act administrativ cu caracter individual și executoriu, ceea ce, în analiza practicii instanțelor investite cu acest gen de cereri, lipsește.

Prin urmare, pledăm pentru consacrarea unui standard judiciar clar și în consecință unitar, cu privire la cererile de radiere din Registrul prevăzut de Legea nr.118/2019, care trebuie adresate unei instanțe cu funcționalitate  penală, în cadrul unei cereri având ca obiect contestație la executare. Considerăm că numai în acest fel se poate asigura unitatea de jurisprudență, coerența logică, juridică și respectarea dreptului la un proces echitabil pentru toți cei vizați de măsurile legii speciale.